panå una alta

si asta nu-i nimic.
tot caut tot caut.
o så må asez io o datå la tastaturå si o så scriu de o så sarå cuvintele din mine ca rufele dintr-un cos care cade de la 4.

panå cand va povestesc, uite, sa va faceti o idee prin ce povesti am colindat in ultimele zile.

dati click, dar nu pe textul acesta, pentru cå nu se poate.
in rest, posibil este totul.

pace si dorintå de existentå.

"Of course i love you,
So let's have a kid
Who will say exactly
What its parents did:
Of course i love you,
So let's have a kid
Who will say exactly
What its parents did;
Of course i love you,
So let's have a kid
Who will say exactly
What its parents did -
Et cetera."


-galapagos

"hai så punem bråduti, ca så vadå lumea cå avem si rampa de handicapati"

amstadam pulea

am incercat sa-mi gasesc de lucru prin aeroportul in care urma sa o mai ard vreo 8 ore. ce naiba sa faci altceva, ca in amsterdam e aeroport de atentie, dreptzi. in scaunele alea ori dormi ca statuia ori gasesti altceva de facut.

duaamneee cat ii invidiez pe oamenii aia care pot dormi in fund.

oricum. la fumoar in aeroport, tristetea plutea ca nuferii. eram vreo 100 de plamani, 2 cate 2 de alta nationalitate si toata povestea asta in 7 metri patrati.

un televizor mare ne dadea ceva de facut. era pe stiri si ne uitam cu totii, printre gudroane, cum o fata din irak si-a pierdut nasul cu 3 zile inainte sa se marite, ca iar explodase un bou. mai bine'ati bea vopseluri ecologice de diferite culori futuvangura si'ati exploda voi singuri intr-o camera cu pereti albi. v-ati si vinde arta mai scump, ca ar fi postmortem.

si da, in acea atmosfera apasatoare am zis sa o ard misionareste ca un bun crestin.

am observat apoi ca stingeau mai multe tigari la vii.