Tuesday, February 2, 2010

new york, take one

Zdenka



-paragrafele intai si doi si trei si pana cand zic io cå altceva-

acum doi ani cand eram aici, ni s-au intersectat drumurile.
ea dådea cu aspiratoru si eu imi puneam o cafea.
pentru cå am inceput så injur cu puli si pijdi aparatul åla care nu perfora ceshcutza aromatå, ea s-a prins cå nu eram de pe-acolo. si asa am inceput så vorbim.

Zdenka e din Yugoslavia si anul åsta in mai implineste 25 de ani de cand este femeie de serviciu in clådirea noastrå la etajul 7. are 3 copii, pe toti i-a nåscut aici, ca så se bucure de tot ce ea nu a apucat.

vorbeam in fiecare zi, glume de est europeni, au trecut zilele cå deh, ce dracu så facå si ele altceva si mie mi s-a terminat internshipul. si i-am zis, "ne vedem curand. o så må intorc." si ea mi-a zis, "mai era un brazilian inaintea ta, chiar la calculatorul tåu ståtea. ne-am imprietenit si mi-a zis la fel. si nu s-a mai intors."

"eu nu sunt brazilianul åla."

dupå un an jumate, ajung tot la etajul 7, la cativa metri de unde era odatå cubicalu meu. acum sunt mese, e mai coafat locul, plin de oameni tineri care vorbesc mai mult despre facebook si petreceri decat despre planuri de pensionare si ce bårci si-au mai cumpårat sau ce cabane la munte si-au mai fåcut.

tin minte cå acu doi ani, a venit un copywriter de 54 de ani la mine si m-a intrebat de ce modele de tancuri avea armata cand au iesit åia in stradå la revolutie in 89. i-am spus ca probabil erau blindate, cå la ultima reluare pe care o våzusem asa mi s-au pårut. tancurile ar trebui så aibå shenile si - cel putin ale noastre - nu cred cå erau chiar asa rapide.

amintiri amintiri, acelasi miros de cafea cu hazelnuts si o maså de ping-pong in plus.
etajul 7, colegåmiu de echipå e la etajul 8, dar, la urma urmei, cand iti då cineva un lingou de aur nu mai stai så-l cauti de zgarieturi.

si hop.

o våd pe Zdenka. la 7 seara si in fiecare zi.
m-am dus cu "sårumana, v-am zis io."

s-a si speriat. acum 2 ani zambea mai mult. dupå vreun minut de schimbat politetzuri, m-a localizat pe axa timpului. a zambit.

"aaa, romania. i remember."

si am continuat de unde råmåseseråm acum 2 ani.

face,

"stii, iti dai seama de cum sunt oamenii intr-o zi, si eu ii cam stiu pe toti, chiar dacå nu-i våd, dar imi dau seama dupå ce au in cosul de gunoi la sfarsitul zilei. uite, femeia asta de langå tine, månancå mai mult decat aruncå hartii. (she eats more than she wastes)"

langå mine stå o asistentå de productie, care a fost in hell's angels la viata ei, e toatå acoperitå de tatuaje si, dacå o vedeti toatå, are foarte, foarte multe tatuaje. cu o personalitate minunatå, plus cå vorbeste singurå tot timpul - mi s-a scuzat de o mie de ori, da mie chiar imi place si må distreazå.

apoi Zdenka se uitå la mine in cosh. "tu, la tine, ce-s astea, hårtzi? de-abia ai venit, nu? ai gåsit unde så stai?"

"aproape. am våzut 28 de apartamente in 4 zile." (panå la sfarsitul såptåmanii aleia, voi fi våzut deja 35)

"påi si? nu ti-a plåcut nimic?"

"unele mai mult, unele mai putin. oricum la peste jumåtate m-am dus mai mult la cunoscut oameni, la taifas."

"bravo mihnea."

ea a fost a doua persoanå care mi-a pronuntat numele corect din prima. am vorbit despre asta.
si zice.

"yes. my name is Zdenka. people here can't pronounce Zdenka. i don't know why is so hard.
one woman once told me, i can't pronounce your name, i'll call you Maria.

what do you mean Maria?! my name is Zdenka.

and i left."

azi m-a intrebat dacå mai vorbesc cu ai mei. i-am zis, må mai sunå mama, da.

si zice
"cå existå calling cards. eu, pentru 2 dolari pe lunå, am nelimitat cu croatia. nici nu stiu ce så vorbesc atata. cå stiu cå am nelimitat, nici nu mai stiu despre ce så vorbesc la telefon. cu serbia in schimb, nu am nelimitat si parcå niciodatå n-am de-ajuns, mereu mi se terminå exact cand mi-e lumea mai dragå."

si am plecat la o expozitie la Hugh.

Apartamente
-stiti deja treaba cu paragrafele-

35 de apartamente intr-o såptåmanå.

printre primele pe care le-am våzut, ieseai din clådire si vedeai asta:


apartamentul era mare, camerele sus, jos ditaaamaaai livingu. aveau scenå si tobe in apartament. era exact sub manhattan bridge si trenurile treceau din 2 in 2 minute si ar fi tremurat apa in vaza cu flori, dacå ar fi existat vreo vazå cu flori. oamenii erau bine trecuti de 30 de ani, diferite chestii underground si trecuti prin mai multe. vis gen. film.
in camera aia totusi, tavanul era pe la 1.80 si ca så facå catul praf, patul era pe un piedestal, ajungeam in pat de zici cå intram intr-o ascunzåtoare de vietnamezi. si nu erau nici ferestre.

åmphf. :(

dar situatii se vor tot ivi cå viata din asta e croitå.

apoi am dat de un gheishor care, vesel asa - am observat cå doar fetele sau veselii må intrebau dacå sunt obosit si dacå vreau apå sau bere. vå dati voi seama de care dintre ei må intrebau de bere.

camera era blanå, iar tavanul prea jos, zona era in schimb misto. si må ia:

"has anybody told you before that there's something wrong with your eyes?"

eu, gandindu-må cå sunt obosit, cu strabismu meu

"well yea, when i'm tired one of my eyes goes on vacation."

"no no no. what are you talking about? it's about the way you look at me. it's like you look straight into my soul."

am inghitit putin mai greu.

"wha?"

"i feel i can be natural with you because you see who i really am and you don't judge me."

"thanks?"

"please take the room. we will get along just fine."

"you do realize that it looks like you don't want to give the room to me and you're inventing a more creative way to say - sorry but i think you're not fit for this room - right?"

"no, not at all. i will cook for you. i know how to cook."

"it's fine man, i like the sandwiches they sell in supermarkets."

"tell me, have you ever considered being with men?"

"i don't know man, it's not like considering buying a cat, is it?"

"right."

"i mean i'm imagining sucking your dick right now and i don't find it very appealing."

"oh my."

"see what i mean?"

am plecat am råmas prieteni, cå el e DJ si cå pune nu stiu unde muzicå, cå are multe prietene, cå stie droguri, petreceri si are reduceri la magazine de haine.

bine må flavio (sau fabio?), noi så fim sånåtosi.

apoi am dat de Ari Goldstein. nu-i functiona interfonu si s-a pishat pe vecinu nervos care scrisese dedesubt.


dap, evreu. fotograf. la telefon pårea la vreo 30 de ani.
am ajuns acolo, aråta la vreo 50.
o så implineascå 80 de ani pe 2 mai.

a fost super fotograf in '70. am stat de vorbå vreo 2 ore jumate. cåzuse pe scåri in urmå cu 3 ani si deci nu a mai putut lucra, dar acum era up&running si voia så-si caute de muncå.
a avut 5 neveste, dintre care ultima, o filipinezå, l-a påråsit si a fugit cu 50.000 de dolari din contul lui si s-å måritat cu un redneck din South Carolina care vinde saltele din camion. a plecat cu tot cu båiatul lor, care are 16 ani.

dupå un mic calcul, a fåcut copilul åla cand aveaaaa 64 de ani. not bad.

si chestia e cå cicå a bågat droguri si alcool masiv ("i even took pills up my fuckin ass and had cocaine brunches 6 days a week") daaar cå s-a lasat pe la 51-52. toti prietenii lui au continuat.

toti prietenii lui au murit.

in '73 i s-a sinucis asistenta in studioul lui din west village, pe care a gåsit-o dupå ce a venit de la un photosession cu san francisco giants. trecuserå 3 zile de cand tipa luase un flacon intreg de somnifere, somnifere de care avea si el in studio - si cu toate cå ea stia unde sunt - a fost de treabå si le-a luat pe-ale ei, ca så nu-l bage pe el in cåcat.

(da, urmeazå så facå 80 de ani pe 2 mai, i-am våzut carnetu de conducere, da are poze cu el si cu san francisco giants si da, a pozat campanii pentru young&rubicam in 72)

si mi-a zis cå dacå ii gåsesc niste nume de art buyers pe la mine prin agentie, så nu le zic cå are 80 de ani, cå el spune cå are 58. si cå mi-ar fi si recunoscåtor.
tocmai se mutase o asiaticå de 19 ani in cealaltå camerå si mi-a zis cå pot så o fut eu dacå vreau, cå pentru el e cam tarzior.

apoi am mai våzut zeci de apartamente. unele mai mici, altele mai mari. douå foarte misto, in zone ok, preturi ok dar cu niste colegi de camerå care voiau så dea camera aia mai intai si apoi så vadå cui i-o dau. expeditivi si ziceai cå au dat play la niste benzi de magnetofon inåuntrul lor cu aceleasi si aceleasi prostii pe repeat, in timp ce ei erau la pescuit sau se gandeau la pansele.

si m-am dus din uså in uså, gen speranta moare ultima si uite cå am ajuns så locuiesc pe Hope St.


unde stau cu Hugh, care picteazå si sculpteazå. dar dacå te uiti la el, zici cå e student la automatica calculatoare. m-am mutat acum 2 zile.

si cate si mai cate.

10 comments:

Diaan said...

frumos

silvia said...

unu la mana: cat te iubesc eu pe tine, mai draga bob :)
doi la mana, de ce te-ai imaginat pasiv in conversatia cu stimabilul flavio (sau fabio)?
trei la mana, ari goldstein este dintr-o carte. cred ca trebuie scrisa cartea aia.

Doamna Brebenel said...

påi ca så-i dau emotii. tu stii cum a tremurat? asa le fåceam tuturor si in spania. it's all in the teasy teasy, lil'miss sleazy ya know?

plus eu sunt pentru egalitate in futut. dacå te fut, nu må astept så-mi speli sosetele. dacå ma futi, nu inseamnå cå-ti cumpår iaht.

oricum, chiar si pasiv, tot activ as fi.

wealldo said...

ce bine mă
să trăiești!

Anonymous said...

in fine, hope zici
l-ai terminat pe vonnengut?
te-a durut?

Doamna Brebenel said...

hope zic.
nu, nu l-am terminat. e unul dintre acele lucruri care-mi plac si pe care må abtin så le epuizez.
si cand o så se termine,

everything was beautiful and nothing hurt.

exact asa.

andreea said...

ce personaje, ce frumos, ce noroc!

Anonymous said...

asa
tre sa ai mereu pre-text
sa dai si nr
sa-ti scriu plic

Anonymous said...

Cam odata pe saptamana dau clik pe blogul tau... :-)

Doamna Brebenel said...

si reluarea?